Am vazut lumina zilei in urma cu peste 40 de ani, in Medias, oras medieval transilvanean. Nu implinisem inca trei ani, cand ai mei s-au transferat in interes de serviciu in alt oras vechi si cu o mandra cetate, Suceava. Aici am copilarit si am trait pana la 18 ani, cand m-am indreptat spre capitala, cea care avea sa fie locul iubirii, disperarii si sperantelor mele pentru aproape 19 ani...

Inca de mica am iubit dreptatea, adevarul si integritatea. Vroiam sa schimb lumea! Copil fiind, plangeam amarnic pentru orice nedreptate intamplata mie sau altuia si, mai ales, pentru ca nu aveam putinta de a indrepta lucrurile. Mama incerca sa ma aline explicandu-mi ca asta e viata, cu clipe de bucurie, dar si rele si nedreptati, dar Dumnezeu le vede pe toate si da fiecaruia dupa inima sa... Tata, mai sensibil din fire, imi stergea lacrimile de pe obraji strangandu-ma la piept si ascunzandu-si propriile lacrimi. Deschideam larg ochii cand eram mintita si nu intelegeam de ce oamenii mint. Nici acum nu inteleg de ce unii se ascund in spatele unor lucruri false si neadevaruri, construindu-si o alta fateta a personalitatii, atata timp cat se stie ca izbanda o va purta tot Adevarul...

Sunt o fire directa si incapatanata si asta deranjeaza. Nu stau mult pe ganduri atunci cand am ceva de spus si am curajul sa-mi sustin parerile. Multe lacrimi m-a costat acest curaj, multe nopti de framantari si nesomn si multe zile amare. Dar sunt convinsa ca am fost binecuvantata de Creator cand am primit aceste daruri de copil Indigo si nu as renunta la ele pentru nimic in lume!

Am simtit si trait din plin durerea sufleteasca, infometarea fizica si frigul, deznadejdea; m-am lovit de intunericul si decaderea fiintei umane, rautatea gratuita si ura din mânie extrema... dar n-am incetat sa lupt pentru ideile si valorile in care cred si, mai ales, n-am incetat sa cred in mine. Am scos la lumina adevarul si dreptatea atunci cand am putut, desi asta i-a suparat pe multi si mi-am atras dusmania si invidia lor. Da, dusmanie pentru ca le puteam da in vileag oricand falsitatea si rautatea, iar invidie pentru ca eram atat de puternica incat sa fac acest lucru fara a-mi pasa de consecinte. Am ajutat de fiecare data cand a fost posibil, oamenii ce sufereau vreo nedreptate sau oamenii aflati in nevoie. Veneau singuri sa-mi spuna ce au pe suflet, simteau ca-i pot ajuta sau macar asculta si intelege.

Anii au trecut, iar eu mi-am revendicat drepturile si mi-am aparat libertatea de a fi altfel. Simteam ca sunt altfel, dar tocmai acest fapt imi da putere sa merg mai departe. Dar aceeasi 'calitate' de a fi altfel devenea uneori povara pentru ca ii indeparta pe ceilalti de mine si astfel am pierdut oameni dragi care nu m-au inteles...
Si acum sunt altfel. Si acum sunt privita intens pe strada pentru ca sunt altfel. Nu ma inscriu in tiparele obisnuite de comportament, de atitudine si nici din punct de vedere al aspectului. Chiar si parul meu e razboinic si lupta sa-si exprime libertatea, zi de zi, cu inversunare...

“Degeaba esti inteligenta, vei pierde in viata cu atitudinea asta rebela si directa! Tine-ti parerile pentru tine, incearca sa fii ca ceilalti, sa-ti ascunzi sentimentele si gandurile, conformeaza-te ca sa castigi!” imi spuneau unii profesori, ajunsi ministri, deranjati de firea mea. “Sa castig CE?” ma intrebam eu. Aprobarea celor din jur? Aprecierea lor bazata pe supunere si inscrierea in norme si reguli? Dar nu de ele am eu nevoie, ci de validarea vointei si a fortei proprii din adancul meu! Ei nu stiau cata forta clocoteste in mine si cata bucurie traiesc eu cand o las sa se manifeste si duce la rezultate extraordinare!

Am stat in genunchi, rugandu-ma, cu o lumanare aprinsa in maini ore intregi adunate in zile intr-o piata a capitalei, luptand pentru dreptate, adevar si o lume libera, in care sa nu mai domneasca frica, foamea, frigul si lipsurile. O lume in care sa putem vorbi liber despre Dumnezeu, o lume in care sa ne cautam pe noi insine si sa ne regasim! Eram singura impotriva tuturor in grupa in timpul studentiei, singura care gandea altfel, pusa la colt de colegi, dar si cu asta eram deja obisnuita... intotdeauna m-am simtit singura, dealtfel, in calatoria mea prin viata.

Am simtit si stiut de multe ori ce ma asteapta in viata, ce imi este rezervat in anii ce vor veni... da, e adevarat ca ne schimbam viitorul cu fiecare gand si fiecare actiune a noastra, dar unele lucruri sunt stabilite de Cel de Sus si raman neschimbate, fiind lectii de viata. N-am putut explica nimanui de unde stiam, dar stiam. Intuitiv. Sinele meu Superior - farama de Dumnezeu - imi vorbea.

Cu cativa ani in urma, la nici doi ani dupa trecerea dincolo a ambilor parinti in mai putin de cinci luni, in viata mea s-a abatut o furtuna care a ravasit totul: pe mine, pe cei pe care-i iubeam si care ma iubeau. Imi aparuse, in franturi de viziune, cu un an inainte; stiam ca n-o voi putea evita, dar nu stiam cat de devastatoare va fi. Am fost dezradacinata, aruncata pe un mal indepartat si strain, am cunoscut cea mai crunta disperare si dezamagirea cea mai adanca. Am fost pe marginea prapastiei mortii. Am trait noaptea intunecata a sufletului meu, o 'noapte' ce a durat mai bine de trei ani. Din ea m-am trezit crancen zguduita, dar mai puternica, mai plina de iubire fata de tot si toate si mai constienta de ceea ce trebuie sa fac in aceasta viata: sa daruiesc din preaplinul sufletului meu iubire si bucurie, sa primesc iubirea si sa aduc lumina in sufletele celor ce au nevoie de ea.

Am aflat la inceputul lui 2011 ca sunt un copil Indigo. De fapt, acum sunt adult indigo sau purtator de lumina. Am sarit in sus de bucurie, la propriu, afland asta. Nu din mandrie sau aroganta, ci din bucuria cunoasterii, a recunoasterii si a intelegerii a ceea ce sunt. Am gasit explicatii si raspunsuri la vechile mele intrebari "De ce?" purtate in minte inca din copilarie...

Am inteles, in sfarsit, de ce sunt altfel. Am inteles de unde vine aceasta sete de adevar, de lumina si puterea de a o lua de la capat zi de zi... Am inteles de ce lumea ma priveste pe strada intorcand capul: nu parul e de vina, ci ceea ce e in interiorul meu atrage.

Am inteles ca sunt destui ca mine, dar se simt singuri, neintelesi si straini... Asa m-am simtit si eu dintotdeauna, dar am avut forta sa lupt impotriva curentului de impuneri, reguli si forme goale. Si am izbandit.
Pe ei m-am decis sa ii ajut. Pe copiii Indigo si pe cei de Cristal, fratii mai mici, blanzi si iubitori, dar la fel de neintelesi de cei din jur. Pe cei ce se simt singuri in mijlocul multimii.

Esti Copil Indigo sau Copil de Cristal sau parintele unui asemenea copil? Vrei sa ne cunoastem, sa-mi impartasesti din experienta proprie sau a copilului tau? Te rog sa ma contactezi la adresa de mai sus. Vei gasi sprijin, intelegere, acceptare, sustinere, si, mai ales, iubire.

Articole cu tema asemanatoare:
Copiii Indigo si copiii de Cristal
Test de identificare a copiilor Indigo