

Copiii Indigo si Copiii de Cristal


Copiii de acum reprezinta o generatie de copii cu mult mai evoluata si cu daruri speciale în domeniul cunoasterii, întelepciunii si vindecarii. Privind în jur, e lesne de observat ca sunt mai inteligenti, mai sensibili, mai energici, mai intuitivi, mai razboinici si mai înclinati spre spiritualitate.
Acest lucru presupune necesitatea unui nou mod de abordare în ceea ce priveste cresterea si educatia acestor copii, de catre parinti, educatori, învatatori si profesori.
Copiii deosebiti din ziua de azi ne învata iubirea neconditionata, pura si absoluta fara a cere nimic în schimb. Desi par a fi provocari pentru famiile lor si pentru educatori sau profesori, acesti copii sunt daruri uriase pentru lumea noastra. Ei se opun si zdruncina sistemele restrictive.
Fiind neglijati, neacceptati sau neîntelesi, ei sufera si au probleme în toate aspectele vietii lor. Desi arata ca toti ceilalti, în interior ei sunt foarte diferiti. Stiu lucruri la care unii nu s-au gândit niciodata, simt lucruri pe care nu le putem simti cu cele cinci simturi ale noastre, nici cu intuitia – al saselea simt. Ei sunt deosebiti si nu se înscriu în tiparele cunoscute, de aceea au nevoie de îndrumare sufleteasca si îngriire deosebita. Uneori ei sunt atât de avansati intelectual, emotional si spiritual încât simt ca nu apartin acestei lumi.
Diagnosticati de cele mai multe ori cu autism sau hiperactivitate sau sindromul atentiei deficitare, acesti copii au doar un model comportamental nemaiintalnit pana acum si atribute psihologice noi. Pentru a se ajunge la un echilibru, parintii si toti cei care vin in contact cu acesti copii trebuie sa-si schimbe modul de a-i creste si de a-i educa.
Copiii Indigo
Cum puteti recunoaste Copiii Indigo:
- au un spirit razboinic si combativ
- sunt integri si sinceri
- au mare pretuire de sine
- au mare fermitate
- nu accepta autoritatea oarba (fara explicatii sau optiuni)
- iubesc adevarul
- nu tolereaza lasitatea
- au vointa foarte puternica
- sunt incapatanati si tenace
- au o creativitate deosebita si simt artistic
- sunt firi mandre si independente
- au dorinta de a salva lumea
- cauta prieteni adevarati
- au un somn agitat, cosmaruri sau insomnii
- se ataseaza cu usurinta de animale si plante
- nu suporta regulile, sunt non-conformisti.
Deosebit de sensibili la lipsa de integritate a celorlalti, Copiii Indigo nu tolereaza minciuna si vor reactiona fie agresiv, fie inchizandu-se in sine.
Fiind “copii naturali intr-o lume nenaturala”, ei nu au capacitatea de a asimila toxinele din apa, aer, hrana, detergenti si cosmetice sau cele din relatiile interumane.
Copiii Indigo par antisociali daca sunt inconjurati de copii normali. Ei devin retrasi, se interiorizeaza si se considera neintelesi. Menirea Copiilor Indigo este sa ajute la trecerea în noua era: a iubirii. Ei sunt deschizatori de drum, avand menirea de a echilibra sisteme (politic, educational, juridic, economic, social, sanitar) si de a ne ajuta sa ne “redescoperim”, sa ne amintim ce suntem cu adevarat: fiinte spirituale. Daca nu sunt lasati sa lucreze la indeplinirea menirii lor, Copiii Indigo pot deveni suferinzi, ei simt un gol sufletesc, se simt neimpliniti.
Darurile intuitive si paranormale ale Copiilor Indigo ii fac vulnerabili la senzatiile de oboseala sau iritabilitate, de aceea ca parinti trebuie sa fiti constienti de aceste lucruri si sa-i invatati pe copii metode de protectie psihica, de purificare si de vindecare cu ajutorul energiei.
Adesea pasionali, capabili de izbucniri temperamentale, Copiii Indigo sunt perfectionisti si severi cu ei însisi. Ei cer demnitate, valoare si integritate celor din viata lor. Fiind constienti de propria valoare si pentru ca ei cred în ei însisi sunt perceputi uneori ca fiind “aroganti”. Pot oscila cu usurinta de la comportamentul “arogant” dintr-o buna zi la lipsa de speranta si auto-desconsiderare a doua zi.
Miscarea, exercitiile fizice în aer liber sunt esentiale pentru acesti copii. Ei îsi dau seama când ceva - fizic sau emotional – nu este în regula cu ei si atunci încearca alte lucruri care par sa-i echilibreze pe moment – mâncatul, fumatul, bautura, cumparaturile compulsive, jocurile video si altele – dar acestea ofera momente de euforie urmate de caderi catastrofale. De aceea, în afara de o alimentatie adecvata si de somn, Copiii Indigo mai au nevoie si de miscare.
Copiii de Cristal
Nascuti din 1998 incoace (unii din ei chiar inainte), Copiii de Cristal se remarca printr-o sensibilitate ridicata, prin bunatate si afectiune, sunt foarte comunicativi si inzestrati din punct de vedere spiritual.
Ei imbratiseaza in mod spontan, atrag priviri pline de admiratie si incantare si sunt extrem de afectuosi.
Au o personalitate magnetica si radiaza iubire.
Cum puteti recunoaste un Copil de Cristal:
- au ochii mari, patrunzatori
- sunt mult mai intelepti decat ne-am astepta sa fie la varsta lor
- incep sa vorbeasca destul de tarziu
- au o fire vesela si iubitoare, blanda
- sunt foarte sensibili
- au capacitati paranormale remarcabile
- sunt afectuosi si prietenosi
- au un temperament echilibrat
- comunica prin telepatie sau semne inventate de ei
- sunt intelegatori si iarta usor
- sunt foarte legati de natura (plante, animale, insecte)
- sunt interesati de pietre si cristale
- vorbesc deseori depre ingeri si vietile trecute
- au simt artistic si creativitate.
Copiii de Cristal incep sa vorbeasca mai tarziu, la doi, trei sau chiar patru ani, dar comunica cu parintii telepatic sau prin semne de la varste mai mici, astfel incat nevoile si dorintele le sunt intelese de parinti.
Multi copii de cristal prefera sa comunice prin desen, uneori ei isi petrec ore intregi desenand.
Desi vorbesc mai tarziu, capacitatile lor motorii sunt foarte bine dezvoltate, au un extraordinar simt al echilibrului si sunt buni exploratori si cataratori.
Copiii de Cristal se nasc cu capacitati paranormale: vorbesc cu ingerii pazitori, cu alti ghizi din lumea spiritelor si citesc gandurile celorlalti. Este foarte greu sa le ascundeti ceva, sa-i mintiti sau sa-i manipulati.
Copiii de Cristal se simt in largul lor afara, in mijlocul naturii: in apa, in padure sau in iarba, copiii par sa intre in transa si sa nu mai auda nimic. Acest lucru nu e rau, nu le dauneaza si nu inseamna ca sunt autisti. Ei doar blocheaza temporar contactul cu lumea exterioara. Acelasi lucru il fac uneori cand se uita la televizor si par hipnotizati. De fapt este doar un alt dar deosebit al lor: o capacitate de concentrare extrem de puternica.
Copiii de Cristal nu emit judecati de valoare si nu judeca oamenii dupa haine sau aspect fizic, ei se bazeaza pe intuitia lor pentru a discerne adevarul despre situatii si oameni.
Unii copii pot cadea in anxietate, depresie sau devin hiperactivi cand sunt influentati de energia negativa a evenimentelor din lume (acte teroriste, razboaie, etc) . In aceste cazuri e bine sa vorbiti cu copiii vostri, sa-i lasati sa-si exprime deschis temerile si frustrarile.
Copiii de Cristal sunt sensibili si pe plan fizic: prefera linistea din natura unei multimi aglomerate, devin agitati la zgomote puternice, sunt sensibili la temperatura, la dezordine, haos sau agitatie exagerata.
Totodata, acesti copii au talente artistice innascute. Multi dintre ei canta inainte de a incepe sa vorbeasca, le place sa deseneze, sa picteze si sa creeze.
Unii Copii de Cristal au o nevoie de atentie speciala, altii fac lucrurile atat de pe indelete si fara graba de parca ar fi retardati, altii nu dorm noaptea, altii vor sa manance doar fructe si legume. Indiferent de mofturile lor, de dificultatile si problemele pe care le creeaza, Copiii de Cristal ii invata pe parinti ce inseamna rabdarea si iubirea neconditionata.
Parintii unor astfel de copii trebuie sa fie foarte apropiati de ei, sa fie sensibili la nevoile si dorintele acestora, sa nu-i constranga sa faca anumite lucruri fara a le explica de ce, sa nu-i forteze sa se inscrie intr-un tipar “normal”, sa-i lase sa-si exprime liber sentimentele si frustrarile, sa le acorde libertatea de miscare atat de necesara lor.
Mult mai multe despre copiii Indigo gasesti in cartea Educa prin iubire, cu intelepciune.
Daca ai un astfel de copil te rugam sa ne scrii pe adresa de e-mail:
In colectivul nostru se afla un Purtator de Lumina - Copil Indigo ajuns la maturitate. (vezi si www.uningerpentrufiecare.ro)
Daca crezi ca ai un Copil Indigo, dar nu esti sigur, descarca Testul de identificare a Copiilor Indigo.
Mai multe poti afla aici.
home proiectul EII noutati concurs contact
Copyright © 2010-2011 Educa prin iubire, cu intelepciune. Toate drepturile rezervate